În acest antrenament, îți exersezi capacitatea de analiză și observare a contextului național și internațional în care își desfășoară compania ta activitatea.
Dacă pui în practică recomandările lui Martin Lindstrom, vei găsi idei noi de acțiuni de marketing, care să transforme afacerea în care te implici într-un brand memorabil.
Scopul exercițiilor pe care le vei face de această dată este să crești impactul vânzărilor și a promovării produseleor sau serviciilor. De asemenea, acest antrenament te va ajuta să-ți cunoști mai bine echipa, să folosești în promovare un limbaj mai apropiat de cel al clientului și să vă îmbunătățiți chiar și echipa de vânzări.
În antrenamentul din această săptămână vom face 3 exerciții care te vor ajuta să-ți dezvolți campanii noi de marketing cu buget de aproape 0 RON și care îți vor aduce clienți.
Dincolo de profitabilitate, întrecerea brandurilor este în special pentru primul loc în mintea și inima clienților. Competiția dintre acestea începe de a la înțelegerea regulilor jocului și a premiului final.
Acest prim antrenament de marketing te ajută: să planifici mai țintit acțiunile de marketing, să găsești idei noi de oferte de impact și să găsești noi parteneri de business.